Denumirea satului, „Horodnic” apare pentru prima dată în documentul de la 15 iulie 1439, sub forma veche de scriere şi pronunţare „Gorodnic”, formă reluată şi în documentul de la 8 iulie 1453. Între timp apare şi forma nouă ce urma să se impună pe viitor, începând cu documentele din anii 1444 şi 1475.

Până la jumătatea secolul al XV-lea, atât în limba română cât şi în limba slavonă, s-a manifestat un fenomen lingvistic prin care oclusiva sosoră „g” s-a transformat în fricativa surdă „h”, iar ,,Gorodnic” devine ,,Horodnic”. S-au încercat din punct de vedere semantic mai multe etimologii: Horodneca – ocol, sau gorod/ horod – oraş; gorodişte – loc unde a fost odinioară un oraş întărit; gorodnek – grădinar; Horodnik – Valea grădinilor, iar marele nostru istoric, Nicolae Iorga, afirma ca, ,,Horodnicul pomeneşte în numele său o cetate.”

Iorgu Iordan afirma că numele localităţii provine de la un om cu numele Horodnic (în româneşte Grădinaru), întemeietor al satului medieval, înainte de 1400. Este ştiut faptul că toponimia este strâns legată de onomastică. Deci Horodnic (numele localităţii) nu înseamnă grădinar sau grădină, ci ,,Grădinaru”. Deci numele localităţii provine din numele de familie şi nu invers şi nu poate fi acceptat şi înţeles decât cu sensul de ,,Satul lui Horodnic”, în ucraineană sau ,,Satul lui Grădinaru” în româneşte. Apoi s-a adaugat si cuvantul ”sus”, deoarece primele gospodării erau pe coastele dealului Osoi.

Nu trebuie să uităm faptul că acest nume de origine slava, il poarta mai multe loclaitati din Moldova: Horodistea, Horodniceni, Horod.

Prima atestare documentara a localitatii dateaza din 15 iulie 1439, actul de cancelarie domneasca a fost emis la Suceava de către Ilie şi Ştefan, voievozi, fiii lui Alexandru cel Bun, prin care aceştia întăresc mănăstirii de la Horodnic, unde era stareţă Antonida, satul Balaşinăuţi cu moară pe apa Sucevei. Cu acest document începe istoria documentaristică a localităţii. Actul face parte dintr-o serie de 6 astfel de documente (aparute intre anii1539-1490), referitoare la mănăstirea Horodnic (metoc al Manastirii Putna) prin care domnii Moldovei întăresc acesteia satul Balaşinăuţi cu moară pe apa Sucevei.

In ceea ce priveste urmele de locuire in acest spatiu, primele dovezi dateaza din Neolitic, apoi s-au descopit urme datand din Epoca bronzului si Hallstadt si La Tene (prima si a doua varsta a fierului), dovezi ale locuirii triburilor dacilor liberi (costobocii), precum si tumuli din perioada migratiilor asiatice. Unii tumuli nu au fost pe deplin cercetati, unii dintre acestia apartinand unor populatii preistorice din epoca metalelor, cert este faptul ca cercetarile ar trebui continuate la Horodnic de Sus. Ca descoperiri fortuite, mai putem mentiona diferite monede (din timpul imparatului roman Hadrian), sau bizantine.

În 1976 a fost descoperită la Horodnic o cetate situată pe ,,Dealul cetăţii” în extremitatea sud –vestică a localităţii Horodnic de Sus, după ,,Dealul Fătului”, pe marginea munţilor, între Marginea şi Suceviţa, insa nici aceasta nu a facut obiectul unor cercetari amanuntite.

In Evul Mediu timpuriu, acest areal unde se afla si asezarea noastra, a constituit o axa de trecere a tatarilor spre Transilvania si Ungaria, ramand o serie de toponime ce atesta aceste eveniemnte.

In Evul Mediu, asezarea cu oamenii sai a intrat in sistemul feudal, apartinand Manastirii Calugarita, sau Horodnic (inchinata M-rii Putna), dupa cum am mentionat mai sus, deci horodnicenii erau tarani dependenti de aceasta, de unde probabil isi trage si numele, ca fiind o gradina a manastirii.

O alta serie de docuemnte din timpul domniei lui Ieremia Movila, 1582, 1584 si 1597, atesta ca domnitorul a cumparat acest sat si l-a daruit Manastirii Sucevita. Ulterior, satul Horodnic de Sus a intrat si in posesia unor boieri, insa datele nu sunt sigure.

Dupa cum stim, in anul 1775, Nord-Vestul Moldovei a fost rapit printr-un viclesug de catre Imperiul Habsburgic, astfel ca aceasta regiune, cunoscuta apoi sub numele de Bucovina, a cunoasut ample transformari de care au avut de suferit romanii si satelor, printre care si Horodnic de Sus.

In aceasta perioada, in jurul anului 1790, s-a construit pe Dealul Osoi, vechea vatră a satului, o biserică de lemn, care a fost târnosită în același an. Vechimea bisericii este atestată de o serie de inscripții aflate pe catapeteasmă. Astfel, sub icoana împărătească se află inscripția „IIS-HS, 1790”, iar la partea superioară a ușii diaconești este înscris anul „1791”. Pe scheletul de lemn al catapetesmei sunt înscriși și autorii picturilor („Am zugrăvit de Toader Zugravu și Maria această Catapeteasmă”), precum și cei care au contribuit la procurarea lor. Devenită neîncăpătoare, ea a fost extinsă prin adăugarea unui pronaos, după cum atestă o inscripție aflată pe o friză de icoane aflate pe peretele despărțitor („s-au mărit Dumitru Sosnovici paroh, 1825”). Extinderea bisericii se pare că nu a fost suficientă. Unii autori consideră că în anul 1853 s-a adăugat actualul pridvor cu cerdac deschis.

Unii cercetatori, afirmă că în 1853 s-a adus în sat o nouă biserică, care data tot de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Ei argumentează că pe spatele icoanei Mântuitorului de pe catapeteasmă se află inscripția următoare: „S-au adus biserica în anul 1853; am tîrnosit biserica anul 1858”. În noul lăcaș de cult au fost montate catapeteasma și icoanele din biserica veche. Târnosirea noii biserici a avut loc în 1858. Biserica anterioară ar fi fost donată sau vândută locuitorilor satului Sadău, unde a funcționat până în 1878, când a fost desfăcută. Locul altarului a fost marcat printr-o cruce de piatră.

În curtea bisericii se află o cruce de piatră cu următoarea inscripție: „Aciastă sf(â)ntă cruce sau făcut cu cheltuiala robului (lui) Dumnezeu Ioan Moroșan din Horodnic de Sus spre pomenire (în) veci. 1854”. Cu timpul, la sfârșitul secolului al XIX-lea, biserica de lemn a devenit neîncăpătoare pentru obștea locală. În septembrie 1888, pe spezele „analistului” comunal Zaharie Zub, a fost zidit un turn clopotniță cu două etaje la intrarea în cimitir. În anul 1899, a fost construită în apropiere de biserica de lemn o biserică de zid cu o cupolă impunătoare.

Pe langa binecuvantarea cu o biserica, in aceasta perioada stapanirea austriaca a infiintat aici si o herghelie pentru garda imperiala. Tot in perioada ocupatiei, hartile topografice si alte date statistice reliefeaza ca s-a marit vatra satului Horodnic de Sus, mai ales spre vest si est, ramanand destul teren arabil pentru agricultura, ocupatia de baza a horodnicenilor.

In ceea ce priveste numarul populatiei, in 1774 traiau in Horodnic de Sus, 72 de familii, numarul lor crescand exponential, astfel incat la 1784 fiind inregistrate 168 de familii. In anul 1900 traiau aici 2424 de locuitori, iar in 1908 erau 2592.

In anul 1918, pe 15 noiembrie, a avut loc Unirea Bucovinei cu „patria mama” Romania, astfel ca horodnicenii, ca dealtfel toti bucovinenii, s-au bucurat de unirea in acelasi hoatare a tuturor roamnilor, insa in timpul celui de Al II-lea Razboi Mondial, Horodnicul a avut cumplit de suferit de pe urma frontului si a deportarilor.

In perioada comunista, in speta, in anul 1950, Horodnic de Sus a devenit impreuna cu Horodnic de Jos, o singura comuna sub numele de Horodnic. Locuitorii de aici au avut si ei de suferit de pe urma sitematizarii satelor si colectivizarii ca dealtfel toti romanii.

În anul 2003 prin divizarea comunei Horodnic, Horodnic de Sus a redevenit sat-comuna de sine statatoare, insa probleme generale ale societatii romanesti, ca: lipsa locurilor de munca, migratia in strainatate, s.a., s-au resimtit pe deplin si in satul nostru, punandu-si amprenta asupra tuturor compartimentelor vietii.