PRIMARIA si CONSILIUL LOCAL Horodnic de Sus jud. Suceava

Cultura si Culte

Personalități

Dintre oamenii de seamă dați de către Horodnic de Sus, se remarcă Iulian Vesper. Pseudonimul literar al lui Teodor C. Grosu, născut la 22 noiembrie 1908, Horodnic de Sus, Iulian Vesper se stinge din viaţă la Bucureşti, 11 februarie 1986. Acest fiu al satului, iubit de către horodniceni, ne-a lasat o frumoasă operă.

Iulian Vesper este unul dintre cei mai valoroşi scriitori bucovineni, cărturar cu o solidă pregatire literară, poet sensibil, prozator înzestrat şi traducător de excepţie, el aparţine unei generaţii strălucitoare din secolul trecut. Sudiile superioare le face la Facultatea de Litere şi Filozofie din Cernăuţi, apoi le continuă la Bucureşti.

Debutul literar se produce la Rădăuţi, în 1924, în cadrul cenaclului literar „Muguri”. Dintre lucrările sale, amintim: Echinox în odăjdiiPrimăvara în Ţara FagilorViaţa lui Mihai ViteazulIzvoare-poemeAscultând nopţilePeisaj la marginea cerului. Postum apare și volumul „Memorii”. În memoria sa, din anul 1992 școala din centrul satului îi poartă numele.

Un alt  horodnicean dedicat literelor, a fost E. Ar. Zaharia, pseudonimul literar al lui Zaharia Macovei, născut la 24 ianuarie 1911, se stinge la 5 noiembrie 2005 la Sibiu. E. Ar. Zaharia își face studiile superioare în ţară dar şi la Sorbona, Paris. A fost profesor la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea, a întocmit Antologia rădăuţeană (1943), oferind o imagine cuprinzătoare a vieţii literare bucovinene, distingându-se ca: poet, traducător, eseist, prozator și dramaturg.

În octombrie 2002, prin Hotărârea Consiliului Local – Horodnic de Sus, poetului i se conferă titlul de Cetăţean de onoare, „Literatura a fost sufletul existenţei mele. Singura mea pasiune care m-a însufleţit şi m-a bucurat.”

Horodnic de Sus a atras și oameni de prin alte locuri, dintre aceștia remarcându-se avocatul Emilian Ianuş, născut în satul Iurești, județul Botoşani, de unde se trage şi pseudonimul sub care a publicat o serie de lucrări.

Contemporanul nostru, Emil Ianuș, este un renumit scriitor în zona Rădăuților și nu numai, remarcându-se prin talentul de epigramist. Dintre lucrările sale, menționăm volumul de epigrame: Vânătorul de…râs și O gură de (H)umor.

 

Scroll to top